Antrenamentul portarului fără antrenor de portari: cum îți dezvolți portarul la copii și juniori

Preiei o echipă de copii, clubul nu are antrenor de portari, iar marți un copil oarecare stă în poartă și face acolo, mai mult sau mai puțin, ce vrea. Pentru jucătorii de câmp ai exerciții, pentru portar nu. Exact asta e situația normală în fotbalul amator și de masă, și se poate rezolva fără ca tu să fi stat vreodată în poartă.

Articolul ăsta îți dă trei lucruri: o privire de ansamblu asupra tehnicilor de portar care au rost la fiecare vârstă, căi concrete de a-l include pe portar în antrenamentul obișnuit al echipei și un antrenament gata făcut, de 50 de minute, pentru U10–U13, pe care îl poți lua cu tine ca PDF. Totul se sprijină pe programe de formare a juniorilor din Anglia, Canada, SUA și de la FIFA, nu pe instinct.

De ce portarul se pierde adesea în antrenamentul de amatori

Motivul pentru care portarul rămâne în urmă e rareori rea-voința. E timpul. Plănuiești un antrenament pentru doisprezece jucători de câmp, iar cel din poartă merge pe lângă. Când îi vine rândul, e ținta de la exercițiul de finalizare. Prinderea, căderea, centrările, jocul la construcție: nimic.

Problema se vede imediat ce te uiți la ce face de fapt un portar în meci. La portarii de top din marile turnee, circa 62 la sută din toate acțiunile portarului sunt ofensive, adică participare la joc, și doar 38 la sută defensive. Cea mai frecventă componentă, la mare distanță, este poziționarea în faza de construcție, urmată de prevenirea golurilor primite. Portarul ține deci jocul în mișcare mai des decât apără.

La copii raportul e altul, dar direcția e aceeași: un portar care nu e pus niciodată să joace cu mingea la picior nu învață exact abilitatea care îl va deosebi mai târziu cel mai mult de media celorlalți. Iar vestea bună pentru tine, ca antrenor fără specialist: jocul de picior, reacțiile și situațiile de 1 la 1 apar aproape de la sine dacă portarul e inclus cum trebuie în antrenamentul echipei.

Antrenamentul portarului pe vârste: de la U6 la U19

O precizare, din onestitate: programele de formare pe care se bazează această privire de ansamblu folosesc benzi de vârstă proprii (FIFA, de pildă, „școala de fotbal 6–10 ani”, iar planurile canadiene și americane încep abia la U11). Încadrarea pe categoriile din tabel este transpunerea mea, nu denumirea din sursă. Ca hartă orientativă, totuși, e utilă.

Firul roșu prin toate etapele: întâi vine prinderea sigură, apoi căderea ușoară, apoi plonjonul puternic. Mingile înalte și construcția activă încep abia când copiii trec pe terenul mare. Iar postul se încearcă multă vreme, nu se fixează.

Două lucruri lămuresc în practică cele mai multe neînțelegeri. Primul: nu există o vârstă de la care plonjonul să fie „interzis”. Căderea ușoară din genunchi își are locul deja la U10–U11, plonjonul puternic cu desprindere abia la U12–U13, când forța și controlul corpului sunt prezente. Al doilea: antrenamentul de forță cu greutăți suplimentare nu e o temă până atunci; în programele de formare începe abia de la U14–U15. Până atunci ajung greutatea propriului corp, exercițiile de detentă și explozivitate și coordonarea.

Cum îl incluzi pe portar în antrenamentul echipei

Cea mai importantă regulă e și cea mai simplă: include-l pe portar în plan. Nu-l uita când îți scrii antrenamentul. Rolul lui se dezvoltă oricum cel mai bine împreună cu echipa, nu în exerciții speciale izolate.

Dacă te uiți mai atent, antrenamentul tău obișnuit aduce stimulii pentru portar aproape automat:

• Exercițiile de finalizare aduc parade. Exercițiile de finalizare cu copiii devin pentru portar un antrenament de prindere și apărare dacă nu-l tratezi ca pe o țintă vie, ci îi dai puncte de coaching (poziția fundamentală, prinde în loc să respingi, asigură mingea).
• Jocurile reduse (4 la 4, 5 la 5) aduc reflexe și situații de 1 la 1 de la distanță mică.
• Exercițiile de posesie și de construcție aduc jocul de picior care face diferența în meci. Lasă-l pe portar să joace ca punct de pasă.

La asta se adaugă un bloc scurt, țintit. Regula practică: ia tema la care lucrează echipa în ziua aceea și pregătește-l pe portar pentru ea cu zece minute înainte. Dacă echipa lucrează centrări, portarul exersează înainte ieșirea și prinderea mingilor înalte. Dacă urmează 1 la 1 cu atacanții, în blocul pregătitor nu lucrezi mingi înalte, ci micșorarea unghiului.

Blocul nu înlocuiește însă complet antrenamentul special izolat, și e bine să știi asta: exercițiile pur de echipă aduc mai puține dintre pornirile scurte și frânările tipice portarului decât un bloc specific postului. Mesajul onest nu este deci „antrenamentul special e de prisos”, ci: includerea în echipă e miezul, iar un bloc special scurt e completarea potrivită.

Combinația asta ține dintr-un motiv simplu. Antrenorii de portari petrec adesea între 50 și 70 la sută din timp cu antrenament tehnic previzibil și izolat, deși ei înșiși numesc luarea deciziilor drept cea mai importantă calitate a unui portar de top. Tocmai deciziile astea nu se pot exersa pe minge statică. Ele apar acolo unde portarul trebuie să perceapă, să decidă și să acționeze: în forme de joc și în situații reale de joc. Antrenamentul echipei ți le livrează gratuit.

Un antrenament gata făcut pentru portari, U10–U13

Antrenamentul funcționează cu o minge la fiecare pereche, câteva jaloane și o poartă. Doi până la patru jucători de câmp ajută ca pasatori și executanți de șuturi; restul echipei poate lucra în paralel la o stație. Ultimele două blocuri se fac oricum cu toată echipa.

1. Mâini calde: priza în W cu minge lovită de sol (5 min). Portarul lovește mingea de sol în fața lui și o prinde în priza în W în timp ce sare: degetele mari aproape se ating, fără să se suprapună, mâinile la aproximativ o lățime de minge distanță, coatele ușor îndoite, ca amortizoare. Coaching: mingea să rămână „lipită” de mâini și s-o strângă imediat la piept.

2. Preluarea mingii joase în perechi (8 min). Doi copii își rostogolesc mingea de la cinci până la opt metri. Cel care prinde își mută picioarele în spatele mingii, coboară cu palmele deschise și degetele îndreptate în jos și închide picioarele ca a doua asigurare. Coaching: corpul în spatele mingii, nu apuca pe lângă.

3. Căderea ușoară din genunchi (8 min). Perechile stau în genunchi, drepte, la cinci până la opt metri una de alta. A rostogolește mingea lateral, pe lângă B; B cade pe o parte, întinde mâinile spre minge și aterizează în ordinea genunchi, șold, umăr. Apoi se ridică pe picioare cât de repede poate. Coaching: niciodată nu te sprijini în cot, ține mingea în fața capului. Progresie: din picioare.

4. Întoarce-te și primește (7 min). Trei jaloane în linie, la șase metri unul de altul, doi pasatori la capete, portarul la mijloc. Pasatorul A aruncă, portarul prinde, dă înapoi și se întoarce imediat spre pasatorul B. Opt până la douăsprezece repetări, apoi se schimbă rolurile. Exersează prinderea sub presiunea timpului și reorientarea rapidă.

5. 1 la 1 prin porți (10 min). Portarul își apără poarta și două porți mici așezate chiar lângă ea. Un atacant pornește din centru, conduce mingea și încearcă să treacă printr-una dintre porțile mici. Portarul iese, micșorează unghiul, rămâne mult timp pe picioare și fură mingea cu ambele mâini, ferm, nu cu piciorul. Coaching: controlează viteza de apropiere, nu te arunca prea devreme. Aici jucătorii de câmp joacă pe post de atacanți.

6. Joc final cu bonus pentru portar (12 min). De la 5 la 5 până la 8 la 8, cu portarul în mijlocul acțiunii. Dă puncte în plus pentru un șut pe poartă din propria jumătate, ca portarii să fie solicitați, și lasă-l pe portar să deschidă construcția cu piciorul. Exact aici exersează ce se întâmplă cel mai des în meci: să participe la joc și să decidă.

Cele șase blocuri le primești ca fișă de antrenament de tipărit, pe care o bagi în buzunar în ziua antrenamentului.

Fișa de antrenament de descărcat

Antrenamentul de 50 de minute ca PDF de tipărit: succesiunea celor șase blocuri cu timpii lor, cele mai importante puncte de coaching și cele mai frecvente greșeli, dintr-o privire.

Cele mai frecvente greșeli fără antrenor de portari

• Doar șuturi pe poartă. E cea mai frecventă greșeală. Centrările, jocul de picior și deciziile lipsesc atunci complet. Tocmai centrările sunt printre cele mai grele mingi, pentru că portarul trebuie să decidă în fracțiuni de secundă dacă iese, rămâne, prinde sau respinge cu pumnii.
• Fixarea prea devreme. Cine face dintr-un copil de zece ani portar cu normă întreagă îi ia jocul de picior și înțelegerea jocului. Până în jurul categoriilor U12–U13, portarul joacă și în câmp.
• Mâini neîncălzite. Mâinile reci, nepregătite, prind mai prost și se accidentează mai ușor. Două minute de exerciții de priză înainte de primul șut puternic fac parte din fiecare antrenament.
• Forță înaintea tehnicii. Plonjonul puternic și săriturile grele înainte de U12–U13 aduc puțin și frustrează. Întâi mișcarea curată, apoi viteza, apoi distanța.

Următorul tău antrenament

Nu ai nevoie de un antrenor de portari ca să-ți duci portarul mai departe. Ai nevoie de trei lucruri: tehnica potrivită la momentul potrivit, portarul inclus conștient în antrenamentul echipei și un bloc special scurt, potrivit cu tema echipei. Pentru următorul antrenament ia modelul de 50 de minute, încălzește mâinile și lasă-l pe portar să deschidă jocul cu piciorul în jocul final.

Cel mai puternic stimul îl dau, până la urmă, meciurile adevărate, în care portarul tânăr trebuie să decidă iar și iar. Cine organizează regulat meciuri și turnee mici îi dă echipei exact aceste repetări. Planifică-ți turneul →Gratuit și fără înregistrare