Viteza se poate antrena în fotbalul de copii și juniori, dar nu cu tot mai multe sprinturi identice. Ce funcționează depinde de puseul de creștere: săriturile îmbunătățesc sprintul înainte și după puseu (Ramirez-Campillo și colegii, 2023), sprinturile libere au funcționat într-un studiu mai bine înainte de puseu decât în plin puseu (Moran și colegii, 2018), sprinturile cu sania, într-un studiu mic, abia de la puseu încolo (Rumpf și colegii, 2015). Și pentru că juniorii devin mai rapizi cu circa trei procente pe an deja cu antrenamentul obișnuit (Williams și colegii, 2011), abia comparația cu această dezvoltare arată dacă antrenamentul tău aduce ceva.
Un exemplu din practică arată unde e problema. Niște fotbaliști amatori au alergat timp de opt săptămâni, de trei ori pe săptămână, demaraje maximale, potrivit lectorului Horst Allmann până la 360 de sprinturi. Înainte alergau cu 6,97 metri pe secundă, după, cu 6,92 (Allmann, 2010). Nu deveniseră mai rapizi.
Allmann este antrenor de fotbal cu cea mai înaltă licență germană (Fußball-Lehrer) și antrenor de atletism și a prezentat acest rezultat la Congresul Internațional al Antrenorilor organizat în 2010 de asociația germană a antrenorilor de fotbal (Bund Deutscher Fußball-Lehrer). Nu e un studiu publicat: n-a existat grup de control, iar participanții au fost fotbaliști amatori, a căror vârstă Allmann n-o precizează. Rezultatul se potrivește cu un studiu pe juniori aflați în plin puseu de creștere, dar nu cu toate. Descrie totuși o problemă pe care o cunosc mulți antrenori de juniori: faci sprint după sprint, iar echipa nu devine mai rapidă. Ghidul de față îți arată de unde poate veni asta, ce funcționează cu adevărat, din ce moment funcționează și cum îți dai seama dacă antrenamentul tău a schimbat ceva.
De ce încă mai multe demaraje adesea nu aduc nimic
Fă un calcul rapid. La patru antrenamente pe săptămână, un fotbalist face între 500 și 600 de demaraje pe 5–25 de metri, după estimarea lui Allmann. Un sprinter din atletism ajunge, tot după estimarea lui, în aceeași perioadă la 120–150 de sprinturi maximale. Fotbalistul sprintează, așadar, de patru ori mai des. În teorie, el ar trebui să fie cel mai rapid.
Nu este. Ca un antrenament să schimbe ceva, corpul are nevoie de un stimul: o solicitare suficient de nouă sau de grea încât să fie obligat să se adapteze. Dacă sute de demaraje pe săptămână nu mai reprezintă acest stimul, atunci câteva în plus la încălzire cu atât mai puțin. Allmann explică asta printr-o barieră de viteză: cine sprintează mereu la fel își consolidează, din experiența lui, viteza existentă în loc s-o împingă mai departe.
Cifrele confirmă asta, dar doar în parte. Într-un studiu cu jucători de academie aflați în plin puseu de creștere, o ședință de sprint suplimentară pe săptămână a îmbunătățit timpul pe 20 de metri cu 1,5%, iar grupul de control fără antrenament suplimentar tot cu 1,5% (Moran și colegii, 2018). La jucătorii mai tineri, dinaintea puseului, aceeași ședință a funcționat în schimb clar: au coborât pe 20 de metri de la 3,82 la 3,72 secunde, în timp ce grupul de control a stagnat (Moran și colegii, 2018).
Situația nu e totuși complet limpede. O meta-analiză despre antrenamentul de sprint a aceluiași grup de cercetare a găsit tiparul invers: aproape niciun efect înainte de puseul de creștere, cele mai mari efecte în plin puseu și după el (Moran și colegii, 2017a). Dacă sprinturile libere funcționează mai bine înainte sau după puseul de creștere rămâne deci deschis, pentru că două lucrări ale aceluiași grup au ajuns la rezultate opuse. Sigur e doar atât: mai mult din același lucru nu e un plan.
Trei fraze pe care le auzi în orice vestiar
Ce cred antrenorii despre viteză și ce spun cifrele.
Mit: Cine sprintează mult devine mai rapid.
Ce contează de fapt: Potrivit lui Allmann, un fotbalist face oricum 500–600 de demaraje pe săptămână. Câteva demaraje în plus la încălzire nu mai sunt aproape deloc un stimul nou pentru corp.
Mit: Viteza e înnăscută, nu poți face mare lucru.
Ce contează de fapt: În parte e adevărat, performanța de sprint e puternic ereditară (Haugen și colegii, 2019). Forța, săriturile, sprinturile și tehnica curată o îmbunătățesc totuși, în măsură diferită în funcție de maturizare.
Mit: Dacă timpii se îmbunătățesc, antrenamentul funcționează.
Ce contează de fapt: Jucătorii de academie devin cu circa 3% mai rapizi pe an deja cu antrenamentul obișnuit (Williams și colegii, 2011). Abia peste acest prag se vede contribuția ta.
Ștacheta: circa 3% pe an vin cu antrenamentul obișnuit
Aici e o greșeală de raționament care te face să te simți bine. Măsori în august, măsori în mai, timpii sunt mai buni. Antrenamentul a funcționat.
Poate că da. Poate însă că nu. Pentru că juniorii devin mai rapizi în fiecare an și cu un antrenament de club absolut obișnuit. Într-o academie de juniori din Anglia, 200 de jucători de la U12 la U16 au progresat pe an cu circa 3,1% pe 10 metri și cu 2,7% pe 30 de metri (Williams și colegii, 2011). La 1.134 de jucători din programul centrelor de talente ale federației germane (DFB-Stützpunktprogramm), timpul pe 20 de metri a scăzut de la U13 la U14 de la 3,57 la 3,46 secunde, tot cu circa 3% (Leyhr și colegii, 2018). Picioarele se lungesc, mușchii se întăresc, sistemul nervos se maturizează, iar la asta se adaugă antrenamentul regulat. Ambele grupuri se antrenează mai mult decât o echipă de club obișnuită; pentru echipele de club obișnuite nu există date comparabile, iar pentru ele ștacheta de circa trei procente e pusă mai degrabă sus.
Așa ai o ștachetă. Dacă echipa ta U14 progresează într-un an cu două-trei procente, asta se încadrează în dezvoltarea normală și nu dovedește încă un efect al antrenamentului. Pentru un sezon din august până în mai, adică circa nouă luni, ștacheta iese din aceste valori anuale, calculat aproximativ, la puțin peste două procente. Un efect îl recunoști sigur doar comparând cu un grup fără antrenamentul suplimentar, de exemplu o echipă paralelă.
Ce te face, de fapt, mai rapid
Dacă doar mai multe sprinturi nu ajung, atunci ce? Răspunsul e lipsit de spectacol și tocmai de aceea nepopular.
Forța. Pe primii metri, piciorul stă relativ mult pe sol. Decisiv este, așadar, câtă forță împingi în sol în acest timp, nu cât de repede miști picioarele. La jucătorii de națională, timpul de sprint pe 30 de metri a fost strâns legat de forța la genuflexiuni (Wisløff și colegii, 2004). Allmann scrie, în plus, că aruncătorii de greutate, aruncătorii de ciocan și halterofilii, fără niciun antrenament de sprint, ar fi adesea mai rapizi la demaraj decât sprinterii de top; la o comparație în Westfalenhallen din Dortmund, sprinterii n-ar fi avut nicio șansă pe 30 de metri împotriva sportivilor de forță (Allmann, 2010). Nu e un experiment, dar se potrivește cu constatarea lui Wisløff și colegii. Cum construiești această forță afli din ghidul despre forța explozivă pentru fotbaliști.
Tehnica. Forța nu folosește la nimic dacă se pierde într-un pas de alergare neglijent. Piciorul trebuie să aterizeze sub corp, șoldul trebuie să se extindă, trunchiul trebuie să rămână drept. Asta e treaba ABC-ului alergării, și e condiția de bază, nu un bonus.
Stabilitatea. Un corp care se înclină la fiecare contact cu solul pierde forță. Dacă simplul antrenament de echilibru face direct sprintul mai rapid e însă controversat (Zech și colegii, 2010). Folosul lui sigur stă în aterizări curate și mai puține accidentări la gleznă.
Sprinturile rămân totuși în antrenament. Sunt un mijloc de antrenament printre altele și sunt verificarea: ajunge munca la forță și tehnică acolo unde trebuie?
Și o a patra pârghie nu stă deloc în picioare. Cel mai rapid jucător de pe teren e rareori cel care aleargă cel mai repede 30 de metri, ci cel care știe cu o jumătate de secundă mai devreme încotro. Cum poți antrena țintit viteza de decizie e o temă separată, iar drumul cel mai popular într-acolo e cel greșit.
Maturitatea bate calendarul: puseul de creștere
Gândește-te la echipa ta U14. Toți născuți în același an, toți la același antrenament. Și totuși, vârsta osoasă a doi dintre ei poate fi la până la patru ani distanță (Johnson și colegii, 2009). Unul e încă în corp de copil, celălalt a trecut de puseul de creștere și se bărbierește.
Momentul decisiv se numește puseul de creștere, în limbaj de specialitate Peak Height Velocity. La băieți apare în medie între 13,8 și 14,2 ani (Malina și colegii, 2004; Philippaerts și colegii, 2006), dar doar în medie. În jurul acestui punct, controlul mișcării poate deveni temporar mai nesigur, cel puțin la unii juniori (Quatman-Yates și colegii, 2012). Mișcări care înainte ieșeau curat par dintr-odată țepene. Băiatul se împiedică în propriile picioare.
Nu e lene și nici un regres. Explicația acceptată este că brațele și picioarele cresc mai repede decât poate sistemul nervos să recalibreze noile pârghii. Termenul de specialitate e adolescent awkwardness, stângăcia adolescentului. Trece. Ce contează în această fază este să păstrezi tehnica, nu s-o construiești de la zero.
Ce funcționează la ce vârstă?
Acum devine practic. Stadiul de maturizare contribuie la a decide ce stimul de antrenament ajunge și cât de puternic.
| Mijloc de antrenament | înainte de puseul de creștere | de la puseul de creștere |
|---|---|---|
| Sărituri (efect asupra sprintului) | funcționează, efecte mici spre medii | funcționează, efecte mici spre medii |
| Sprinturi libere (16 × 20 m pe săptămână) | într-un studiu, efect clar | în plin puseu, în același studiu, nu mai bine decât fără |
| Sprinturi cu sania | studiu mic: niciun efect măsurabil | studiu mic: circa 5,8% pe 30 m |
| Antrenament de forță | câștig de forță mic, nesigur statistic | câștiguri de forță mult mai mari |
| Tehnica de alergare și coordonarea | funcționează, se învață bine | păstrezi ce s-a învățat, recalibrezi în timpul puseului |
În spatele rândurilor stau aceste lucrări. Săriturile au funcționat într-o meta-analiză cu 11 studii și 744 de participanți la fel de bine înainte și după puseul de creștere, inclusiv asupra sprintului (Ramirez-Campillo și colegii, 2023); o sinteză mai veche a găsit cel mai puternic efect asupra sprintului înainte de puseu și în plin puseu (Rumpf și colegii, 2012). Sprinturile libere provin din studiul cu 16 alergări pe 20 de metri o dată pe săptămână (Moran și colegii, 2018), cu contradicția față de meta-analiză descrisă mai sus. Antrenamentul de forță a crescut forța, potrivit unei meta-analize, înainte de puseu doar puțin și nesigur statistic, în timpul și după puseu clar (Moran și colegii, 2017b). E totuși sigur și util la copii și adolescenți, spune un consens internațional (Lloyd și colegii, 2014).
Sprintul cu rezistență e cel mai clar exemplu de diferență legată de maturizare. Într-un studiu mic fără grup de control, juniorii aflați în plin puseu de creștere sau după el au devenit cu sprinturi cu sania cu circa 5,8% mai rapizi pe 30 de metri, iar la cei mai tineri, dinaintea puseului, efectul n-a fost măsurabil (Rumpf și colegii, 2015). Cu 32 de copii, e un indiciu, nu o dovadă.
De aici rezultă o regulă practică. Jucătorii dinaintea puseului răspund deosebit de bine la sărituri și tehnică. Jucătorii de după puseu profită în plus de combinația dintre antrenamentul de forță și sărituri (Lloyd și colegii, 2016).
Cât de des, cât de mult, cât de intens?
Cea mai frecventă greșeală în antrenamentul de viteză nu e prea puțin efort, ci prea mult din același lucru. Trei reguli ajută împotriva ei.
Mai întâi despre frecvență: în studiul cu jucători de academie a ajuns o ședință pe săptămână cu 16 sprinturi pe 20 de metri și 90 de secunde de pauză (Moran și colegii, 2018). Cine vrea împarte acest volum pe două zile de antrenament, autorii consideră asta posibil.
Unu: schimbă conștient viteza. Allmann recomandă ca demarajele de imediat după exercițiile de forță și sărituri să nu fie alergate la maximum, ci la circa 80 la sută, ca tehnica să rămână curată. Pentru blocurile de sprint pur, o lucrare de master de la Graz recomandă în schimb, după Steinhöfer, alergări maximale cu pauze complete (Petrovcic, 2018). Combină-le: alergări curate pentru fixarea mișcării, câteva sprinturi maximale cu jucători odihniți.
Doi: pauze lungi, blocuri scurte. Un bloc de sprint util pentru juniori înseamnă trei-patru serii a câte patru-cinci sprinturi pe 15–50 de metri, cu două-trei minute de pauză între repetări și patru-cinci între serii (Steinhöfer după Petrovcic, 2018). Pare că stai mult pe loc. Este totuși corect, pentru că viteza are nevoie de un sistem nervos odihnit.
Trei: ia în serios criteriul de oprire. Când timpii se strică vizibil, blocul s-a terminat. De acolo încolo antrenezi rezistența, nu viteza, și nu asta era planul.
Și o a patra regulă, care sună mai puțin a dozare, dar e totuși cea mai importantă: variază. Și asta o recomandă Allmann. Mereu același sprint, pe aceeași distanță, din aceeași poziție de start, confirmă doar ce corpul știe deja. Schimbă distanța, suprafața, poziția de start, rezistența și viteza. Stimulul stă în abatere.
Trei exerciții pentru demaraj
Ca totul să nu rămână teorie, iată trei exerciții descrise de Allmann pe care le poți folosi marți.
Sărituri pe lăzi, cu distanța aleasă de jucător. Cinci lăzi joase pe un rând. De la U13, jucătorii sar la încălzire pe ambele picioare, alternativ pe sol și pe ladă, cu lăzile la un metru una de alta. De la U15 urmează exercițiul-țintă după Allmann: același tipar cu distanțe mai mari, la început cinci metri, apoi din metru în metru, cât timp jucătorul aterizează curat. Spre deosebire de Allmann, jucătorii se desprind aici de pe un picior și aterizează pe ambele, ca în ghidul despre forța explozivă. Jucătorii mai mici sar fără ladă. Asta antrenează forța de desprindere pe orizontală, adică exact forța de care are nevoie demarajul.
Alergare cu tracțiune și rezistență mică. Un coechipier ține o coardă sau o chingă cu rezistență redusă, iar jucătorul accelerează 10–15 metri împotriva ei și trece apoi în alergare liberă. Importantă e dozarea: rezistența trebuie să fie atât de mică încât mișcarea să arate în continuare a sprint. Dacă e prea mare, jucătorul se lasă într-o poziție ca pe scaun și tropăie înainte în ritm de mers. După aceea urmează mereu două-trei alergări libere, ca mișcarea să-și regăsească viteza normală. Ține minte: e un exercițiu de forță, nu de frecvență, iar după studiul mic de mai sus merită mai ales de la puseul de creștere.
Alergare cu genunchii sus, la vale. O pantă ușoară e de ajuns. Cine vrea să ridice corect genunchii la vale trebuie să fie suficient de rapid, altfel cade. Exercițiul impune mișcarea, în loc doar s-o explice. Doar la vale înseamnă: pantă ușoară, distanță scurtă și nu cu jucători care tocmai se împiedică în plin puseu de creștere.
Măsori în loc să ghicești: testul de 10 metri
Dacă reții un singur lucru din acest text, reține-l pe acesta: măsoară. Fără cifre nu știi dacă antrenamentul tău funcționează, iar ștacheta de circa trei procente pe an o poți aplica doar dacă ai valori.
Iată cum se face corect, după protocolul de măsurare al unei lucrări de master de la Bayreuth (Schmoll, 2019): 20 de metri, cu un timp intermediar la 10 metri. Start din poziția cu un picior înainte, fără semnal de start, ca timpul de reacție să nu intre în măsurătoare. Trei încercări, între ele cel puțin trei minute de pauză. Se ia media celor mai bune două, cel mai precis cu celule fotoelectrice. Ca reper: în programul centrelor de talente al DFB, adică la cei mai buni circa patru la sută dintr-o generație, jucătorii U14 alergau 20 de metri în medie în 3,46 secunde, iar cei U15 în 3,35 secunde, măsurat cu celule fotoelectrice (Leyhr și colegii, 2018). Timpii cronometrați manual nu se pot compara direct cu aceștia.
Și acum capcana pe care aproape nimeni n-o pomenește. Tocmai primii zece metri, cei care contează cel mai mult în joc, se măsoară cel mai prost. Într-un studiu mic, primii zece metri s-au putut repeta doar moderat (r = 0,57), următorii zece aproape perfect (r = 0,95), relatează Schmoll (2019) pentru 16 jucători. Pentru tine asta înseamnă: măsoară mereu ambele segmente și măsoară demarajul de mai multe ori înainte să tragi o concluzie.
Planul tău pentru sezon
Pune totul cap la cap într-o succesiune simplă. La începutul sezonului măsori o dată, corect, 10 și 20 de metri, și notezi valorile. Apoi te uiți la categoria ta și împarți grosier: cine e în plin puseu de creștere, cine l-a trecut, cine îl are încă în față. După aceea îți stabilești prioritățile. Jucătorii dinaintea puseului primesc tehnică, sărituri, sprinturi și forță cu greutatea propriului corp, cei de după puseu, în plus, forță cu încărcare progresivă și exerciții cu rezistență. O ședință de sprint pe săptămână, cu jucători odihniți și pauze lungi, demaraje după exercițiile de forță la circa 80 la sută, plus exerciții variate.
La finalul sezonului măsori din nou și compari cu ștacheta de circa trei procente pe an (Williams și colegii, 2011), deci pentru un sezon de nouă luni puțin peste două procente. Dacă progresul e clar peste ea, asta vorbește pentru antrenamentul tău. Dacă e în zona ștachetei, nu dovedește nici una, nici alta. E un calcul incomod, dar e cinstit.
Proba decisivă nu o dă, oricum, cronometrul, ci jocul. Un turneu de pregătire îți arată sub presiune reală dacă noul demaraj ajunge în duel. Cum îți pregătești echipa din toate punctele de vedere afli din planul pentru turneu.
Planifică-mi turneul de pregătireGratuit și fără înregistrareSurse
Sursă din practică
- Allmann, H. (2010): Trainingsmethodische Variationen für ein effektives Laufschnelligkeitstraining im Fußballtraining. Internationaler Trainer-Kongress 2010, Bund Deutscher Fußball-Lehrer, p. 30–37. bdfl.de. Opt săptămâni de demaraje maximale fără progres, 500–600 de demaraje pe săptămână, regula de 80 la sută, sărituri pe lăzi, tracțiune cu rezistență, sportivii de forță la demaraj și comparația din Westfalenhallen din Dortmund; contribuție din practică, nu un studiu.
Antrenament de sprint și maturizare
- Moran, J., Parry, D. A., Lewis, I., Collison, J., Rumpf, M. C., Sandercock, G. R. H. (2018): Maturation-related adaptations in running speed in response to sprint training in youth soccer players. Journal of Science and Medicine in Sport 21(5), 538–542. doi:10.1016/j.jsams.2017.09.012. 16 sprinturi pe 20 de metri o dată pe săptămână: înainte de puseul de creștere clar eficiente, în plin puseu nu mai bune decât grupul de control.
- Moran, J., Sandercock, G., Rumpf, M. C., Parry, D. A. (2017a): Variation in Responses to Sprint Training in Male Youth Athletes: A Meta-analysis. International Journal of Sports Medicine 38(1), 1–11. doi:10.1055/s-0042-111439. Antrenamentul de sprint, în ansamblu moderat eficient, cel mai puternic în plin puseu de creștere și după el.
- Rumpf, M. C., Cronin, J. B., Mohamad, I. N., Mohamad, S., Oliver, J. L., Hughes, M. G. (2015): The effect of resisted sprint training on maximum sprint kinetics and kinematics in youth. European Journal of Sport Science 15(5), 374–381. doi:10.1080/17461391.2014.955125. Sprinturi cu sania: cu circa 5,8% mai rapid pe 30 de metri de la puseul de creștere, înainte niciun efect măsurabil; 32 de copii, fără grup de control.
- Rumpf, M. C., Cronin, J. B., Pinder, S. D., Oliver, J., Hughes, M. (2012): Effect of different training methods on running sprint times in male youth. Pediatric Exercise Science 24(2), 170–186. doi:10.1123/pes.24.2.170. Pliometria acționează cel mai puternic asupra sprintului înainte de puseul de creștere și în plin puseu, după el antrenamentul combinat.
Sărituri și antrenament de forță
- Ramirez-Campillo, R. et al. (2023): Plyometric-Jump Training Effects on Physical Fitness and Sport-Specific Performance According to Maturity: A Systematic Review with Meta-analysis. Sports Medicine – Open 9, 23. doi:10.1186/s40798-023-00568-6. 11 studii, 744 de participanți: săriturile funcționează la fel de bine înainte și după puseul de creștere, inclusiv asupra sprintului.
- Lloyd, R. S., Radnor, J. M., De Ste Croix, M. B., Cronin, J. B., Oliver, J. L. (2016): Changes in Sprint and Jump Performances After Traditional, Plyometric, and Combined Resistance Training in Male Youth Pre- and Post-Peak Height Velocity. Journal of Strength and Conditioning Research 30(5), 1239–1247. doi:10.1519/JSC.0000000000001216. Toate formele de antrenament au îmbunătățit sprintul și săritura în ambele grupe de maturizare; pliometria cel mai mult înainte de puseu, combinația cel mai mult după.
- Moran, J., Sandercock, G. R. H., Ramírez-Campillo, R., Meylan, C., Collison, J., Parry, D. A. (2017b): A meta-analysis of maturation-related variation in adolescent boy athletes' adaptations to short-term resistance training. Journal of Sports Sciences 35(11), 1041–1051. doi:10.1080/02640414.2016.1209306. Antrenamentul de forță crește forța în orice stadiu de maturizare, mai mult în timpul și după puseu.
- Lesinski, M., Prieske, O., Granacher, U. (2016): Effects and dose-response relationships of resistance training on physical performance in youth athletes: a systematic review and meta-analysis. British Journal of Sports Medicine 50(13), 781–795. doi:10.1136/bjsports-2015-095497. 43 de studii: efecte medii asupra forței și săriturii, mici asupra sprintului.
- Lloyd, R. S. et al. (2014): Position statement on youth resistance training: the 2014 International Consensus. British Journal of Sports Medicine 48(7), 498–505. doi:10.1136/bjsports-2013-092952. Antrenamentul de forță e sigur și util la copii și adolescenți.
- Wisløff, U., Castagna, C., Helgerud, J., Jones, R., Hoff, J. (2004): Strong correlation of maximal squat strength with sprint performance and vertical jump height in elite soccer players. British Journal of Sports Medicine 38(3), 285–288. doi:10.1136/bjsm.2002.002071. Forța la genuflexiuni e strâns legată de timpul de sprint pe 30 de metri.
Dezvoltare naturală și măsurare
- Williams, C. A., Oliver, J. L., Faulkner, J. (2011): Seasonal monitoring of sprint and jump performance in a soccer youth academy. International Journal of Sports Physiology and Performance 6(2), 264–275. doi:10.1123/ijspp.6.2.264. 200 de jucători de academie U12–U16: pe an cu circa 3,1% mai rapizi pe 10 metri și cu 2,7% pe 30 de metri.
- Leyhr, D., Kelava, A., Raabe, J., Höner, O. (2018): Longitudinal motor performance development in early adolescence and its relationship to adult success: An 8-year prospective study of highly talented soccer players. PLOS ONE 13(5), e0196324. doi:10.1371/journal.pone.0196324. 1.134 de jucători din centrele de talente DFB: 20 de metri în 3,57 (U13), 3,46 (U14) și 3,35 secunde (U15).
- Schmoll, S. (2019): Entwicklung und Evaluierung eines Athletiktrainingsprogramms für Nachwuchsfußballer (mid-PHV), lucrare de master, Universität Bayreuth. epub.uni-bayreuth.de. Protocol de măsurare pentru 10 și 20 de metri, repetabilitatea primilor și a următorilor zece metri.
- Petrovcic, C. (2018): Nachhaltiges Athletiktraining im Kinder- und Jugendfußball, lucrare de master, Karl-Franzens-Universität Graz. Blocuri de sprint după Steinhöfer: trei-patru serii a câte patru-cinci sprinturi pe 15–50 de metri.
Creștere și maturizare
- Malina, R. M., Bouchard, C., Bar-Or, O. (2004): Growth, Maturation, and Physical Activity, ediția a 2-a, Human Kinetics, Champaign. Puseul de creștere la băieți în medie între 13,8 și 14,2 ani; citat după Schmoll (2019).
- Philippaerts, R. M. et al. (2006): The relationship between peak height velocity and physical performance in youth soccer players. Journal of Sports Sciences 24(3), 221–230. doi:10.1080/02640410500189371. Puseul de creștere la juniorii flamanzi în medie la 13,8 ani.
- Johnson, A., Doherty, P. J., Freemont, A. (2009): Investigation of growth, development, and factors associated with injury in elite schoolboy footballers: prospective study. BMJ 338, b490. doi:10.1136/bmj.b490. Vârsta osoasă și vârsta cronologică pot diferi în aceeași generație cu până la patru ani.
- Cumming, S. P., Lloyd, R. S., Oliver, J. L., Eisenmann, J. C., Malina, R. M. (2017): Bio-banding in Sport: Applications to Competition, Talent Identification, and Strength and Conditioning of Youth Athletes. Strength and Conditioning Journal 39(2), 34–47. doi:10.1519/SSC.0000000000000281. Puseul de creștere durează circa doi ani, băieții cresc în acest timp 5–11 centimetri pe an.
- Quatman-Yates, C. C., Quatman, C. E., Meszaros, A. J., Paterno, M. V., Hewett, T. E. (2012): A systematic review of sensorimotor function during adolescence: a developmental stage of increased motor awkwardness? British Journal of Sports Medicine 46(9), 649–655. doi:10.1136/bjsm.2010.079616. Controlul mișcării se poate înrăutăți temporar în perioada de creștere la unii adolescenți.
- Haugen, T., Seiler, S., Sandbakk, Ø., Tønnessen, E. (2019): The Training and Development of Elite Sprint Performance: an Integration of Scientific and Best Practice Literature. Sports Medicine – Open 5, 44. doi:10.1186/s40798-019-0221-0. Performanța de sprint e puternic ereditară, iar bazele ei se pot totuși antrena.
Echilibru
- Zech, A. et al. (2010): Balance training for neuromuscular control and performance enhancement: a systematic review. Journal of Athletic Training 45(4), 392–403. doi:10.4085/1062-6050-45.4.392. Efectul antrenamentului de echilibru asupra sprintului și săriturii e controversat.



